Cauze endocrine ale avortului recurent

Avortul se definește ca pierderea spontană a unei sarcini înainte ca fătul (sub 500 gr) să fie viabil.
Avortul spontan recurent (ASR) sau habitual se definește ca pierderea spontană a mai mult de două sau trei sarcini înainte de vârsta gestaționala de 20 săptămâni.
Avortul clinic este pierderea unei sarcini ce a fost anterior evidențiată ecografic ca fiind în uter și care a asociat analize de sarcină pozitive (beta hCG crescut).
Avortul biochimic este pierderea spontană a unei sarcini cu test de sarcină pozitiv sau beta hCG în sânge crescut însă înainte de a fi evidențiată ecografic.

Cauzele pentru avort spontan pot fi: anatomice, genetice, endocrinologice, infecțioase și imunologice.

Cauzele endocrinologice pentru avort habitual:


1. Sindromul ovarian micropolichistic

Sindromul ovarian micropolichistic (SOPC) este cea mai frecventă cauză de infertilitate prin anovulație și cea mai frecventă anormalitate în rândul femeilor cu avort habitual; 40% dintre femeile cu SOPC prezintă avort habitual; SOPC asociază următoarele: obezitate, hiperinsulinemie, rezistență la insulină, hiperandrogenemie, hiperhomocisteinemie, nivele crescute de inhibitor 1 al activatorului de plasminogen, proastă receptivitate a endometrului  și nivele crescute de LH – toate aceste fiind implicate în etiologia avortului habitual.


2. Hiperprolactinemia

Dacă hiperprolactinemia este prezentă în faza foliculara precoce poate duce la inhibiția secreției de progesteron care are drept consecință insuficiența fazei luteale. Hiperprolactinemia inhibă secreția pulsatilă de GnRH, scade pulsatilitatea LH și FSH, inhibă feedback-ul pozitiv al estradiolului asupra LH și astfel inhibă ovulația. Pacientele care prezintă nivele crescute ale prolactinei serice asociază hipoestrogenemie.


3. Deficitul de fază luteală

Deficitul fazei luteale este asociat cu nivel scăzut de progesteron seric; în mod normal progesteronul secretat de corpul galben în faza luteală a ciclului menstrual (ovarian) determină modificarea endometrului (faza secretorie a ciclului endometrial) pregătindu-l pentru implantarea zigotului. Progesteronul participă la menținerea precoce a sarcinii. Deficitul secreției de progesteron (de către corpul galben post ovulator) se asociază cu un endometru ce nu poate susține sarcina și astfel duce la avort spontan (situație întâlnită frecvent la pacientele cu SOPC).


4. Disfuncția tiroidiană

Hipertiroidismul netratat predispune la avort spontan, insuficiența cardiacă congestivă, pre-eclampsie, restricție de creștere intrauterina, creșterea morbidității și mortalității perinatale.
Hipotiroidismul se asociază frecvent cu tiroidita cronică autoimună. Dacă este prezent în timpul sarcinii și rămâne netratat poate determina dezvoltare insuficientă a sistemului nervos central al fătului (în primele 12-15 săptămâni de viață intrauterină tiroida fetala nu este funcțională și fătul depinde de hormonii tiroidieni materni); sunt studii care demonstrează o legătură între TSH-ul matern peste 6 uUI/mL și avortul spontan.


5. Hiperandrogenismul

Hiperandrogenismul inhibă dezvoltarea endometrului în faza luteală ceea ce poate duce la avort spontan.


6. Obezitatea

Obezitatea este un factor predispozant pentru avortul spontan prin hiperinsulinemia și rezistența la insulină pe care le asociază.


7. Hiperinsulinemia și rezistența la insulină

Hiperinsulinemia și rezistența la insulină: diabetul zaharat pregestațional, complică 1% din sarcini; crește riscul de avort spontan, naștere prematură și hipertensiune în sarcină. Insulinemia crescută a jeun se asociază cu nivele circulante crescute de testosteron (ceea ce poate duce la avort spontan) și nivele crescute de homocisteină (care interferă cu circulația endometrului și integritatea vasculară ducând la stres oxidativ crescut și avort). Diabetul zaharat bine controlat nu este un factor de risc pentru avortul spontan și este necesar ca pacientele cunoscute cu diabet zaharat să aibă un bun control metabolic înainte de a obține o sarcină. Tratamentul cu metformin la pacientele cu SOPC scade insulinorezistența implicată în etiologia SOPC și astfel crește șansa de apariție a ovulației; nu este stabilit încă dacă acest tratament cu metformin poate scădea incidența avortului spontan la pacientele cu SOPC.


8. Hipersecreția de LH

Hipersecreția de LH (hormon luteinizant): creșterea nivelului seric de LH a fost asociat cu risc crescut de avort spontan independent de prezența SOPC; efectul LH în exces poate fi reversibil cu administrarea de analogi de GnRH.


9. Autoimunitatea tiroidiană

Tiroidita cronică autoimună: există studii care asociază această patologie des întâlnită cu avortul habitual; nu s-a dovedit o legătură cauzală între titrul mare de anticorpi antitiroidieni (ATPO, ATGL) și avort spontan; se presupune ca hiperactivitatea sistemului autoimun este implicată etiologică, atât în tiroidita cronică autoimună cât și în avortul spontan iar asocierea celor două nu este una de tip cauză-efect.


10. Nivelurile scăzute de hCG în sânge

Nivelul scăzut de hCG (gonadotropina corionică umană): în mod normal după implantarea zigotului în uter secreția de hCG salvează corpul galben și previne transformarea acestuia în corp alb (luteoliză) prevenind astfel scăderea nivelului de progesteron seric ceea ce menține endometrul adecvat păstrării sarcinii. În caz de deficit hCG acestea nu se întâmplă și poate apărea avort spontan din aceleași motive ca cele prezentate la deficitul fazei luteale.

Autor: Dr. Ivona Fronea, Medic endocrinolog, Clinica Smart